Unde se spun poveşti în casă, acolo-i Dumnezeu

doina lavric poveste din bucovina

interviu liber sa spunPovestitorul este cel care duce pe umerii lui, toată viața, un har primit de sus. Nu e ușor să te oprești din drum, să-i privești pe toți oamenii care vin să te asculte în ochi, cu seriozitate și să-i atingi cu vorbele tale. Dacă Dumnezeu îți hărăzește întâlnirea cu un povestitor e semn că ai făcut măcar o faptă bună în viața ta.

Ne-am trezit într-o bună zi că ne știm, ne cunoaștem, suntem prietene, funcționăm pe aceeași lungime de undă. O ascultasem cântând la cobză si mă întrebam cine este această femeie de o blândețe ieșită din comun, care glăsuiește într-o limbă de o dulceață nemaivazută. Apoi am aflat. Se numea Doina Fodor Lavric, era din Lișna, la jumătatea distanței dintre Dorohoi și Dărăbani. Venise la București îndemnată de Grigore Leșe, pentru că muzica pe care o cânta și poveștile pe care le poartă cu sine se cereau împărtășite. Cu răbdare îndelungă, Doina Lavric a cules texte, povești, cântece, le-a dăruit din ființa sa șlefuindu-le si au ajuns la stralucirea unui album numit Poveste din Bucovina. Discul are o fraza generica, oarecum prevestitoare pentru cel care alege sa-l asculte: „Unde se spun povești în casă, acolo-i Dumnezeu”. Doina Fodor Lavric a cules multe povesti de la oameni, batând satele, mai ales cât a fost profesoara de limba româna, vreme de 27 de ani, facând naveta de la Suceava, în satele din jur, mergând uneori pe jos, cale lungă. A învățat sa cânte la cobză de la un cobzar batrân, Nicolae Pașni­cuț. Nu întâmplator, viața a ales ca destinul sau să se împletească frumos cu al maestrului Virgiliu Parghel, purtător de povești la rândul sau. Discuția cu Doina Fodor Lavric a luminat colțurile sufletului meu aidoma bunicii mele (născută în Bucovina) care mereu mă liniștea, spunându-mi că totul va fi bine. În ceea ce mă privește, întâlnirea cu Doina a fost semnul ca am facut ceva bun în această viață si am fost răsplatită.

Doina lavric

Doina Lavric

Loreta Popa: Te-am cunoscut de curând, într-un context care m-a impresionat. Ce este pentru tine credința, Doina?

Doina Lavric: Toata viaţa am tot facut planuri, m-am zbătut, m-am încrâncenat, am căzut, m-am ridicat şi iar am luat-o de la capăt, de nenumărate ori… şi nu ma refer la lucrul în sine, realizat cu răbdare, cizelat cu migală, dus la capat cu efort, cu îndărătnicie – rareori mi-a ieşit ceva din prima, ma gândesc la momentele când credeam că eu sunt marele arhitect al vieţii mele, că pot hotărî, stăpâni, preveni ceea ce mi se întâmplă mie ori alor mei… Am descoperit destul de târziu ca mult mai eficient este sa te aşezi, calm, pe firul apei : Dă-mi, Doamne, ce-i vrea Tu, că poate eu nu ştiu ce-ţi cer… Credinţa… a venit spre mine treptat şi amestecată cu folclor credinta traditii doina lavricun fel de rânduială magică, povestitoare, pe care am şi vazut-o înfaptuindu-se sub ochii mei : Nu poţi face luni ce faci Duminica şi nici în mai ce faci in septembrie… Rostul limpezeşte zilele omului… Masa s-o pui sub icoană, la răsărit. S-o acoperi cu-n ştergar alb şi pe ea sa pui pâine şi sare, sa nu steie goala. Carafă deşartă pe masă să nu pui, că nu-i a bine. Când te-aşezi la masă, îţi speli mâinile şi-ţi faci Sfânta Cruce, şi când te pui la masă, şi când te scoli! Când îţi intra cineva în casa şi tu mănânci, îl pui la masă, chiar daca el îţi spune: „– Ospătaţi sănătoşi, ca noi am ospătat!” Îi pui dinainte sa mănânce şi gata. Să fii cumpătat la masă, să nu mănânci mult, ca-i pacat! Fata mare dacă eşti, să nu mănânci mult, că-ţi mănânci norocul şi te măriţi greu! Duminica şi-n zilele de sărbătoare să nu mănânci nimica pâna-n amiaza, că slujeşte popa în biserică… Să nu te prindă Joia Mare cu stativele-n casă ori cu caierul neisprăvit… La răscruce se-ntâmplă cele mai mari nenorociri, prădăciuni şi omoruri. Dacă oamenii nu-s cu prevedere şi nu ridică troiţe şi rugi lui Dumnezeu, diavolul pune stapânire pe ele şi face hanuri şi crâşme, şi-atuncea răscrucea-i a lui!… O sama de lucruri îs oprite: sa nu drăcui pământul, că-n el îi intra, când ţi-a veni sfârşitul. Cine sparge hotarele şi ia pământ de la altul, îi mare păcat! Pe lumea cealaltă a duce-n spinare pământul luat cu de-a hapca… Sâmbata, bunica pregătea ceva copt pentru ca, a doua zi, Duminica, să ducă la biserică, se îmbrăcau frumos, şi ea, şi bunicul… Înaintea Postului Mare, fierbea toate vasele cu leşie, toată bucătăria, inclusiv clanţa uşii erau bine spălate, curăţate… Cu ea am fost, în copilărie, la spovedit, la împărtăşit… Ea m-a învaţat Înger, îngeraşul meu, Tatăl nostru… Citește interviul integral în Jurnal Spiritual.

Loreta Popa

Vezi și: De dor – Recital Doina Lavric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *