Violoniștii Alexandru Tomescu și Renaud Capuçon povestesc despre George Enescu în prima Duminică Muzicală a Festivalului „Enescu”

Vizual Duminicile-muzicale-28-iunie

eveniment liber sa spunCunoscutul violonist român Alexandru Tomescu și unul dintre cei mai bine cotați violoniști la nivel mondial, francezul Renaud Capuçon (via Skype) vor vorbi publicului despre George Enescu, duminică, 28 iunie 2015, de la ora 11.00 la Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, București) în cadrul primei Duminici Muzicale a Festivalului „Enescu”. 

„Cine este George Enescu?” – aceasta este provocarea pe care o lansează prima Duminică Muzicală a Festivalului „Enescu”. Această ediție a Duminicilor Muzicale ale Festivalului „Enescu” își propune să-l (re)descopere pe muzician, punându-i  în valoare toate fațetele: cum se vede muzica lui Enescu de peste graniță, și cum este trăită și interpretată în România, dar și care sunt câteva dintre cheile personalității compozitorului român.

„Cum îl văd și cum îl înțeleg valoroși muzicieni români și străini pe George Enescu? Ce impact are muzica lui Enescu în lume?” – vor răspunde doi dintre cei mai apreciați violoniști ai momentului, care vor susține concerte în cadrul ediției 2015 a Festivalului Enescu: Alexandru Tomescu și Renaud Capuçon, printr-o intervenție via Skype.  Li se alătură Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional „George Enescu”. În ediția 2015, Festivalul „Enescu” aduce publicului peste 20 de interpretări din lucrări de George Enescu, în viziunea unora dintre cele mai importante orchestre și dirijori ai lumii. Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români fac parte din programul Festivalului „Enescu” 2015.

Moderatorul dezbaterii va fi Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului „Enescu”.

alexandru-tomescu

Alexandru Tomescu

Alexandru Tomescu este apropiat de muzica lui George Enescu și de personalitatea compozitorului, una dintre lucrările sale preferate fiind Lăutarul, interpretată frecvent în bisurile de la concerte. Renaud Capuçon este laureat al Premiului „George Enescu”, secțiunea vioară, acordat de Société des auteurs, compositeurs et éditeurs de musique (2006). Violonistul vine pentru a doua oară în România, în cadrul Festivalului „Enescu”.

Violonistul Răzvan Anemțoaei și naistul Radu Moroșanu, bursieri în cadrul programului Tinere Talente 2015 al Fundației Principesa Margareta a României, vor interpreta live fragmente din compoziții de George Enescu.

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați violoniști români, Alexandru Tomescu va apărea pe scena Festivalului „Enescu” 2015 pe 17 septembrie, alături de prestigioasa Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vasily Petrenko. Alexandru Tomescu cântă pe celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu.

renaud-capaucon

Renaud Capuçon

Renaud Capuçon a concertat pe unele dintre cele mai importante scene internaționale, alături de artiști de renume precum Hélène Grimaud sau Frank Braley. Timp de trei veri, a fost invitat al celebrului dirijor Claudio Abbado, în calitate de concertmaistru al Gustav Mahler Jugendorchester, post pe care l-a deţinut timp de trei veri, lucrând cu dirijori precum Pierre Boulez, Seiji Ozawa, Daniel Barenboim, Franz Welser-Moest şi însuşi Abbado. Pe scena Festivalului „Enescu”, Renaud Capuçon va concerta alături de fratele său, Gautier Capuçon și London Symphony Orchestra pe 9 septembrie.  Renaud Capuçon cântă pe vioara Guarneri del Gesù „Panette” (1737), care i-a aparţinut legendarului Isaac Stern, instrumentul fiind achiziţionat special pentru violonist de Banca Svizzera Italiana (BSI).

Cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul Internațional „George Enescu” aduce în medie 20.000 de turiști străini la București și are o acoperire mediatică ce variază de la televiziuni cu renume – CNN, Euronews –, la BBC și remarcabile cotidiene străine și publicații de specialitate (The Guardian, Gramophone), la mass-media de top în plan național. Putând fi considerat un adevărat brand cultural de țară, Festivalul duce mai departe valorile în care credea George Enescu: creativitate, generozitate și implicare.

logo liber sa spunVezi: arhiva Festivalul Internațional „George Enescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *